LA CERNĂUȚI, CU EMINESCU

“Cernăuții erau pe vremea aceea mai mult un sat decât un oraș, tăiat în două de ulița jidovească, unde se aflau bordeie de lut și de nuiele, care pe timp de ploaie năpraznică erau în primejdie să se prefacă în noroi și să fie spălate de pe fața pământului de apele Prutului.” Așa scria, în urmă cu 101 ani, istoricul și eroul Ion Grămadă, într-un text care reconstituia “Jurământul țării la 1777″. După raptul din 1774, prin care partea de nord a Moldovei avea să fie ocupată de habsburgi, curtea de la Viena, neîntrecută în perfidie, avea să organizeze, neapărat, și o festivitate ce depășea limitele celui mai ordinar circ posibil, prin care moldovenii din această parte de țară, umiliți prin nedreptatea de a fi rupți de țară, trebuiau să depună și “jurământul cel vajnic”. Ca o consimțire plină de bucurie și recunoștință… Striga din adâncul bojogilor, prin răscrucile Cernăuților, crainicul călare Calmuschi: “Se dă de știre fiecărui locuitor din ținutul Bucovinei că binevoind Măriile Lor împărătești și crăiești, prea buna și milostiva maică a noastră Maria Theresia și prea luminatul împărat și domn Iosif al II-lea,să ne ia în prea puternica Lor pază, ca supuși credincioși ai lor, trebuie pentru aceasta mâine la orele 9 dimineața să facem jurământ de credință și de supunere stăpânilor țării noastre”. Și uite așa, pe 12 octombrie 1777, circarii Vienei regizară un spectacol de pomină, prin care “tunurile bubuiră de 36 de ori după olaltă, anunțând lumii că Bucovina a trecut pe veci în stăpânirea Austriei! (…) Curgea vinul ca dintr-un izvor, iar lumea îl lua cu cofele, cu canele, cu ulcelele și cu pumnii. (…) Muzica cânta, lumea bea, juca sau se acățăra pe copaci, în vreme ce străinii, boierii din țară și clericii băteau din palme și încurajau pe “mojici” ca să-și arate iscusința.” O festivitate în stilul grohăielii austriece, grotescă și fără rușinare, care,”înveselind cu de-a sila inimile”, credeau că își asigurau și dragosteabieților bucovineni. Imperiul hermafrodit, chiar dacă nu mai există pe hărțile zilelor noastre, nu și-a pierdut nici un strop din jegul ultra-lucios al năravurilor de odinioară. Mihai Eminescu, sub spiritul căruia am trăit cele patru zile în Cernăuții adolescenții sale, se minuna, la vremea sa, că în acea noapte de 12 octombrie 1777, la mânăstirea Putna, “la miezul nopții, Buga, clopotul cel mare, a început să sune de sine, întâi încet, apoi tot mai tare și mai tare. Călugării treziți din somn se uitară în ograda mânăstirii. În fioroasa tăcere, în sunetul clopotului biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie și ne mai văzută. Călugării coborâră într-un șir treptele chiliilor, unul dechise ușa bisericii… În acea clipă clopotul tăcu și în biserică era întuneric des. Candelele pe mormântul lui Vodă se stinseră, deși avuseseră undelemn îndestul…” Citeste mai mult pe Presa de turism.

LA CERNĂUȚI, CU EMINESCU

“Cernăuții erau pe vremea aceea mai mult un sat decât un oraș, tăiat în două de ulița jidovească, unde se aflau bordeie de lut și de nuiele, care pe timp de ploaie năpraznică erau în primejdie să se prefacă în noroi și să fie spălate de pe fața pământului de apele Prutului.” Așa scria, în urmă cu 101 ani, istoricul și eroul Ion Grămadă, într-un text care reconstituia “Jurământul țării la 1777″. După raptul din 1774, prin care partea de nord a Moldovei avea să fie ocupată de habsburgi, curtea de la Viena, neîntrecută în perfidie, avea să organizeze, neapărat, și o festivitate ce depășea limitele celui mai ordinar circ posibil, prin care moldovenii din această parte de țară, umiliți prin nedreptatea de a fi rupți de țară, trebuiau să depună și “jurământul cel vajnic”. Ca o consimțire plină de bucurie și recunoștință… Striga din adâncul bojogilor, prin răscrucile Cernăuților, crainicul călare Calmuschi: “Se dă de știre fiecărui locuitor din ținutul Bucovinei că binevoind Măriile Lor împărătești și crăiești, prea buna și milostiva maică a noastră Maria Theresia și prea luminatul împărat și domn Iosif al II-lea,să ne ia în prea puternica Lor pază, ca supuși credincioși ai lor, trebuie pentru aceasta mâine la orele 9 dimineața să facem jurământ de credință și de supunere stăpânilor țării noastre”. Și uite așa, pe 12 octombrie 1777, circarii Vienei regizară un spectacol de pomină, prin care “tunurile bubuiră de 36 de ori după olaltă, anunțând lumii că Bucovina a trecut pe veci în stăpânirea Austriei! (…) Curgea vinul ca dintr-un izvor, iar lumea îl lua cu cofele, cu canele, cu ulcelele și cu pumnii. (…) Muzica cânta, lumea bea, juca sau se acățăra pe copaci, în vreme ce străinii, boierii din țară și clericii băteau din palme și încurajau pe “mojici” ca să-și arate iscusința.” O festivitate în stilul grohăielii austriece, grotescă și fără rușinare, care,”înveselind cu de-a sila inimile”, credeau că își asigurau și dragosteabieților bucovineni. Imperiul hermafrodit, chiar dacă nu mai există pe hărțile zilelor noastre, nu și-a pierdut nici un strop din jegul ultra-lucios al năravurilor de odinioară. Mihai Eminescu, sub spiritul căruia am trăit cele patru zile în Cernăuții adolescenții sale, se minuna, la vremea sa, că în acea noapte de 12 octombrie 1777, la mânăstirea Putna, “la miezul nopții, Buga, clopotul cel mare, a început să sune de sine, întâi încet, apoi tot mai tare și mai tare. Călugării treziți din somn se uitară în ograda mânăstirii. În fioroasa tăcere, în sunetul clopotului biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie și ne mai văzută. Călugării coborâră într-un șir treptele chiliilor, unul dechise ușa bisericii… În acea clipă clopotul tăcu și în biserică era întuneric des. Candelele pe mormântul lui Vodă se stinseră, deși avuseseră undelemn îndestul…” Citeste mai mult pe Presa de turism.

CĂLĂTORII PE CARE LE-AȘ REPETA: IRAN. (1) PERSEPOLIS

Text: MIHAI OGRINJI Fotografii: Cristina Nichituș Roncea Când, întâmplător, le spuneam prietenilor că plec în Iran, aceștia mă priveau contrariați. Li se părea că mă aflam în pragul unui gest ușor necugetat. Cum așa, îmi ziceau ei, nu ți-e teamă? Tu nu știi că evreii sunt gata să-i atace din clipă în clipă? Nu ești la curent cu tensiunea dintre iranieni și americani?

Scriu aceste rânduri taman în zilele în care Comisia Europeană, Uniunea Europeană, diverșii lor “capelmaiștri” comit abuzuri și presiuni la adresa României greu de imaginat. O adevărată barbarie. La drept vorbind, asemenea amestec în treburile României nu-i o noutate. Ceea ce se petrece în aceste zile ne trimite la Congresul de la Berlin, din 1878(amintiți-vă, între altele, de așa-zisa “problemăisraelită”). Bietul Eminescu… Păstrând dimensiunile, acești “cerberi” ai democrației – care nu știu prea bine unde se găsește România decât în măsura în care, într-un fel sau altul, ar putea să-i mai stoarcă ceva zăcăminte de aur, cupru, păduri sau fie ce-o mai fi – sunt în pragul (cu cvorum garantat!) de a transforma România într-un fel de Iran al Europei! În măsura în care propaganda internațională prezintă Iranul așa cum îl prezintă, câți dintre turiștii lumii mai au curajul să ajungă în această țară? Nimeni nu spune că nu sunt probleme la Teheran. Disproporția însă dintre realitate și butaforia pe care o ticluiesc adversarii vechii Persii este mai mult decât jenantă, fruduloasă și descurajantă întru cunoașterea marilor valori ale umanității. Nu are nimeni dreptulca, prin tot soiul de manevre, să scoată din circuitul internațional o țară întreagă, o țară în care se află destinații precum Shiraz, Isfahan, Yazd sau Persepolis. Sub nici un motiv, sub nici un preț, sub nici un pretext. Și cum tot am avut șansa să văd această minunată țară, un mare reper al culturii antice, dar și al cercetărilor dintre cele mai diverse – de pildă, și în privința celulelor stem! -, cu oameni incredibil de prietenoși, dornici să intre în vorbă cu tine, să te ajute, parafrazez cu bucurie vechiul adagiu: Et in Persepolis ego… Citeste mai mult pe www.presadeturism.ro

Vacanta in Franta: Reims - ingeri si sampanie

Grotele de calcar din apropierea localităţii franceze Reims ascund unele dintre cele mai savuroase comori. Mai aproape de miezul pământului, aici are loc marea prefacere din sticle. Vinul se transformă în cea mai bună şampanie. Cu mai bine de 1.600 de ani în urmă romanii extrăgeau de aici calcarul necesar construcţiilor, lăsând în urmă adevărate peşteri întunecoase şi reci. Sute de ani mai târziu, în plin Ev Mediu, deveniseră o ascunzătoare perfectă pentru cei care făceau contrabandă cu diverse mărfuri, puţini oameni încumetându-se să exploreze galeriile întunecate. A fost însă şi un timp în care pereţii de piatră au scăpărat de lumini şi au vibrat în sunetul muzicii. Ca o extravaganţă a unei epoci opulente, nobilii din Champagne organizau în străfundurile pământului petreceri unde se servea unul dintre cele mai bune vinuri franceze, ce putea rivaliza oricând cu cel din Burgundia. Citeste mai mult pe Vacantierul. m Citeste mai mult despre Reims aici. Citeste mai mult despre vacanta in Franta aici si aici si aici si aici.

O carte despre identitatea gastronomică a României interbelice

Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare, de Constantin Bacalbaşa
Dacă plecaţi în căutarea unor elemente de identitate biografică a Bucureştiului interbelic, cel mai savuros dintre ghidurile de iniţiere culinară este Dictatura gastronomică, instaurată de memorialistul şi gazetarul Constantin Bacalbaşa (1856-1935).
Vă invităm să reînviem un oraş gastronomic „pe cale de dispariţie". Avem şansa să redescoperim împreună uzanţele, relaţiile din lăuntrul familiei regale, din lumea aristocraţiei româneşti, dar şi viaţa aventuroasă a saloanelor Bucureştiului monden.
Vor fi alături de noi: Simona Lazăr (jurnalistul şi gastronomul care a îngrijit, prefaţat şi îmbogăţit cu sute de note şi anecdote Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare), Ştefania Ciubotaru (doctor în ştiinţe istorice, autor al unui studiu amplu cu privire la viaţa cotidiană a Casei Regale) şi scriitorul Stelian Tănase (creatorul Bucureştiului „strict secret").
Întâlnirea va avea loc joi, 10 decembrie 2009, la ora 18.00, în cadrul Librăriei Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român, şoseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1, Bucureşti.
Editura Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, într-un spaţiu editorial foarte dens. A început prin a edita literatură română canonică, dar foarte curând interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute în Editura Cartex.
Titlurile Editurii Cartex sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, o colecţie de literatură universală, cărţi pentru copii, dicţionare de limbi străine şi o foarte de succes colecţie de cărţi practice.

Vinul pestelui

Despre regulile de aur ale "mariajului" vin - preparat culinar am mai vorbit: vin rosu cu carne de vita si de porc, vin alb cu carne de pui si peste. Pregatim masa de Florii, deci trebuie sa alegem vinul perfect pentru cele cateva preparate din peste pe care ne dorim sa le asezam solemn in farfuriile oaspetilor. Despre ce vin cu ce fel de peste se intelege cel mai bine, va voi vorbi in cele ce urmeaza. Totusi, nu uitati un lucru! Prea putine sunt asortarile perfecte, ceea ce lasa loc creativitatii dumneavoastra.
LA GRATAR
Pestele la gratar - pastrav, stiuca, salau - se potriveste cel mai bine cu un vin sec cu o bogata aroma florala, de exemplu Feteasca Regala sau Sauvignon Blanc. Aceleasi vinuri se asorteaza perfect si cu preparate din ingrediente mai sofisticate. De exemplu, salate pe baza de midii, stridii sau caracatita.
SARAMURA
Saramura de crap - acest preparat traditional romanesc, savuros si aromat cere un vin "de-al nostru". De exemplu, o Francusa. Crapul, fiind un peste destul de gras, poate cadea greu daca nu i se gaseste "perechea potrivita". Acest vin, insa, neutralizeaza perfect grasimea, lasand sa se simta doar personalitatea preparatului.
AFUMAT
Pestele afumat, in special somonul, este foarte aromat si gras in acelasi timp. De aceea, mare parte din vinurile albe isi pierd personalitatea alaturi de el. Astfel, este unul dintre putinii pesti care s-ar potrivi cu un vin rosu, precum Pinot Noir. Dar si un Traminer Roz, Chardonnay sau Sauvignon Blanc se potrivesc foarte bine.
SALATE
Aperitivele pregatite din peste sau fructe de mare se pot asorta cu vinuri aromate, care sa deschida pofta de mancare. Acestea pot fi un Chardonnay sau un Riesling Italian. Iar daca va doriti sa aveti pe masa de sarbatoare un vin vechi romanesc, optati pentru o Zghihara de Husi sau pentru o Cramposie.
LA CUPTOR
Pentru pestele pregatit la cuptor, cu multe condimente, sau pentru pestele umplut, trebuie sa alegeti un vin care sa nu se "piarda" in preajma preparatului, dar nici sa nu-i estompeze aromele. Astfel, puteti alege o Feteasca Alba maturata sau un Muscat Ottonel. Oricare dintre cele doua vinuri este o alegere reusita pentru peste la cuptor sau peste umplut.
CIORBE
De obicei, ciorba cu carne sau cu legume este insotita de o tarie - tuica sau palinca. Ciorba de peste, insa, poate fi asortata foarte bine si cu un vin alb sec tanar. Puteti incerca, de exemplu, sa combinati ciorba cu un Chardonnay sau cu vinul frantuzesc Chablis. Daca optati pentru un vin romanesc, serviti o Francusa de Cotnari.

În Jurnalul Naţional, Jurnalul de Bucătărie din 13 aprilie 2007

Vin bun pentru inimi zglobii

Reminiscenţa serbărilor bahice se pare că ridică, la intervale regulate de timp, moralul românilor, oarecum în buna tradiţie latină, care cerea ca "bonum vinum laetificat cor hominis".
Vinul bun şi inimile vesele au dat culoare şi atmosferă Galei Vinului Românesc 2008, unde s-a făcut un bilanţ pozitiv al anului viti-vinicol 2008. "Ne-am propus să replantăm, anual, 4.000 de hectare de viţă românească, iar dacă ne vom restructura mecanizarea şi ne vom optimiza marketingul, avem toate şansele să rămânem pe piaţă cu soiuri autohtone de mare valoare", declara Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului.
Calitate
Pentru prof. Valeriu V. Cotea, preşedintele PNVV, Gala a fost o ocazie de a scoate în evidenţă că vinul e un produs naţional tradiţional. Ce ne lipseşte să fim cei mai buni? Vinul!... Educaţia. "Străinii, spunea el, caută vinul românesc de calitate. Numai că produsul original e rar, întrucât şi suprafeţele cultivate sunt mici. O Fetească Neagră sau o Fetească Albă, o Grasă de Cotnari sau o Crâmpoşie sunt vinuri de mare calitate, care ne-ar face imagine mai mult decât orice campanie artificială. Plantarea acestor soiuri e luată de multe ori pe cont propriu de întreprinzători-kamikaze, cum e dr Ion Puşcă. Eu cred că, în câţiva ani, aceste soiuri care sunt o raritate, dar o raritate frumoasă, vor avea succes şi pe piaţa europeană."
În plină criză economică şi financiară globală, a vorbi despre strălucirea unui domeniu de export pare un hazard. Totuşi, datele oficiale arată că piaţa românească a vinului îmbuteliat a crescut în ultimul an cu 27%, în condiţiile în care consumul intern de vin românesc, comparativ cu cel din import, deţine o cotă de 97%. Această creştere spectaculoasă, cuplată cu extinderea plantaţiilor de viţă-de-vie din soiurile autohtone, nu va fi însă de lungă durată, estimează George Moisescu, un specialist al domeniului. Pentru el, vinurile sud-americane şi australiene reprezintă, prin calitate şi preţ, un concurent pe piaţa românească. Pe de altă parte, din cauza declinului economic, a şomajului şi a sărăciei, românii s-ar putea reorienta spre consumul ieftin, de la poarta producătorului.

Laureaţii Galei Vinului
Au fost premiaţi, între alţii, Murfatlar-România pentru "Lacrima lui Ovidiu 12" (cel mai medaliat vin românesc la concursurile internaţionale), Cotnari pentru Grasa de Cotnari 2006 (cel mai bine vândut vin românesc alb DOC), Recaş (cel mai important exportator de vin românesc, Pinot Grigio 2007/2008), Cezar Ioan (premiul "Radu Anton Roman" pentru jurnalistul de vin al anului), Ion Măluţan, Cotnari (oenologul anului), TVR – Viaţa Satului şi Radio România – Antena Satelor (pentru promovarea vinurilor româneşti), SC Domeniile Dealu Mare SRL (cea mai mare investiţie a unui nou producător), Murfatlar România, pentru Zestrea Murfatlar şi Pinot Noir& Merlot (cel mai bine vândut vin roşu DOC), Jidvei (cea mai extinsă suprafaţă nou înfiinţată cu viţă-de-vie) ş.a..

Un sfat de Sărbători
Se apropie Sărbătorile, când tot românul pune pe masă o sticlă de vin. Inclusiv cei care se află în alte ţări. Pentru aceştia din urmă, vinul conţine un cod al amintirilor. În magazinele pentru români din străinătate se vând, în preajma Crăciunului, vinuri româneşti. Sfatul specialştilor este ca să cumpere o sticlă de vin cu mintea şi nu cu sufletul. Nu doar mărcile cunoscute, care deşteaptă nostalgia trecutului şi fiorii primului pahar în plus, reprezintă azi o garanţie a valorii vinului românesc. Sunt zeci de crame româneşti mici şi valoroase, care în umbra firmelor cu producţie industrială, oferă vin de mare calitate. Iar românul, aidoma căutătorului de trufe, trebuie să aibă răbdarea să le descopere.

In Jurnalul National din 27 noiembrie 2008

"Fiinţa" vinului naţional

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre importanţa soiurilor autohtone de viţă-de-vie. Şi asta nu doar în contextul României, ci al întregii Europe "invadate" de vinurile Lumii Noi. Ce putem face noi, românii, pentru "fiinţa" vinului strămoşesc?
Iată o întrebare la care a încercat să răspundă cea de-a cincea ediţie a Salonului "Vinuri româneşti din podgorii strămoşeşti, parte a civilizaţiei şi culturii", care a avut loc în perioada 3-6 de­cembrie la Bucureşti.
Având printre organizatori Organizaţia Naţională Interprofesională Viti-Vinicolă (ONIV), Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), patro­nat de Ministerul Agriculturii şi găzduit de Radio România, evenimentul şi-a propus să promoveze valorile naţionale prin nobleţea vinului, tradiţia cultivării viţei-de-vie pe meleagurile româneşti, precum şi continuitatea acestei îndeletniciri de-a lungul mileniilor până în zilele noastre.
"Cred că avem o misiune foarte im­por­tan­tă", ne-a declarat Maria Ţoghină, pre­şedinte al SRR. "Noi trebuie să le vorbim românilor despre ceea ce avem tradiţio­nal, iar vinul ne reprezintă prin multitudinea de soiuri pe care le avem. Fiecare român poate descoperi un vin care să fie numai al lui."
Salonul a adus la standuri mai mulţi producători de vinuri importanţi, care dau atenţie soiurilor româ­neşti. S-au organizat sesiuni de degustări de vin pentru specialişti şi vizitatori şi, bineînţeles, un concurs destinat profesioniştilor. La festivitatea de premiere Ansamblul Folcloric Jidvei şi Orchestra Radiodifuziunii Române au susţinut un concert.
ZESTREA NEAMULUI
"Soiurile autohtone se numără printre tezaurele ţărilor şi ale naţiunilor. De ce la noi nu se întâmplă asta?" Prof. ing. Călin-Petru Mocanu, director executiv ONIV, ne atrage atenţia: "Dacă vom continua gre­şeala de a crea vinuri din nomenclatorul internaţional în defavoarea celor din no­menclatorul naţional, şansa noastră pe piaţa Uniunii Europene va fi mai mică. Eu nu cred că în Europa am avea concurenţă cu Feteasca Neagră. Ştiţi foarte bine ce calitate are aceasta vizavi de structura so­iurilor roşii străine, ori ce rol joacă noile creaţii româneşti, precum Novac, Alutus, Negru de Drăgăşani. Trebuie să acordăm nu doar formal rolul şi locul cuvenit soiu­rilor româneşti, pentru că ele vor crea perspectiva dezvoltării viticulturii durabile".
În momentul de faţă, primele eforturi vizibile vin dinspre micii produ­că­tori, precum dr Ion Puşcă, întemeietorul unei noi podgorii în Dobrogea, ori ba­ro­nul Jakob Kripp, care duce mai departe moştenirea lui Barbu Ştirbey, la Drăgă­şani. "Prinţul Ştirbey, unul dintre cei mai mari proprietari de pepiniere viticole de la începutul secolului al XX-lea, spunea: «Şansa noastră, după atacul de filoxeră, o reprezintă creaţiile româneşti». Vorbele lui rămân valabile după 100 de ani."


In Jurnalul National din 8 decembrie 2008

Pui viţă, bei viniţă

Copăcel-copăcel, viţa-de-vie a vinificatorului Ion Puşcă prinde a se ridica pe dealurile Murfatlarului, prefi­gurînd succesul unui proiect excepţional.
Privită dinspre Făclia, pe şoseaua care leagă Cernavodă de Litoral, Peştera ar trebui să fie tare aproape; seara, mai ales, cele două sate “se aud”, reciproc, în dialogul limpede şi încărcat de mister al obiceiurilor rurale domestice. La Peştera, căutînd Domeniile viticole Dr. Puşcă, te abaţi însă în povîrnişuri şi văioage tăiate de drumuri prăfuite şi înguste, şerpuind la liziera viilor, în care semnalul GSM moare şi singurul dialog în viaţă rămîne cel cu prigoriile sau cu frunza de viţă-de-vie. Ai ajuns.
Doctorul Puşcă este, cred, singurul vinificator român în viaţă care visează la o podgorie cu soiuri româneşti. Ea e, acum, în stadiul de puiet, dar n-a spus cineva că gloria mai poate avea răbdare?
Proiect viti-vinicol
La Peştera se construieşte unul dintre cele mai frumoase proiecte viti-vinicole de după “războiul întîi mon­dial” cu filoxera, pierdut, cum se ştie, de viticultura europeană şi de cea românească, implicit. Au rămas cîteva zeci de soiuri autohtone care aşteaptă, ca nişte mirese, peţitorii. Doctorul Puşcă (aşa i se spune oenologului, în mod curent) le-a prezentat într-o carte (“Vechi soiuri româneşti de viţă-de-vie”, Editura Tipografiei Intact, 2006), le-a dedicat spaţii distincte în magazinele sale (între care ultimul deschis chiar la Făclia, împreună cu o librărie viti-vinicolă şi un parc de prezentare a utilajelor necesare vinăritului), le-a aşezat, sub soarele Dobrogei, pe dealurile Peşterei… “În contextul actual al comerţului internaţional de vinuri unde, pentru a cuceri un segment de piaţă, România trebuie să-şi afirme valorile” – scrie ec. ing. dr Ion Puşcă în cartea citată –, “interesul naţional ne obligă la găsirea unui echi­libru între plantaţiile cu soiuri româneşti şi cele cu soiuri străine. La plantare, soiurile româneşti ar trebui să aibă ­prioritate.”
Să amintim cîteva dintre soiurile autohtone cele mai cunoscute: Busuioaca de Bohotin, Feteasca (Neagră, Albă, Regală), Băbeasca, Crîmpoşia, Frîncuşa, Galbena de Odobeşti, Grasa de Cotnari, Mustoasa de Măderat, Tămîioasa, Zghihara. Ele ar putea reînvia tradiţia ­vinurilor româneşti, făcîndu-l pe ţăranul român să se bucure ca altădată: “Am pus viţă, beau viniţă”!

Un strugure de poama!

In tovarasie cu vinul, oamenii sunt mai comunicativi si uita, vremelnic, de necazuri, de saracie, de nevoie...
Daca te prinde octombrie in Basarabia, nu poti sa nu fii tentat sa descoperi domeniul fascinant al viticulturii si sa nu gusti "un strugure de poama", oferit cu generozitate de localnici. Toamna, Moldova din stanga Prutului parca renaste. "Legenda berzei albe", devenita simbolul vinificatiei locale, caracterizeaza cel mai bine relatia moldoveanului cu vinul. Candva, turcii au asediat o cetate moldoveneasca. Aparatorii au rezistat eroic pana cand li s-au terminat proviziile de apa si de hrana. Pe punctul de a se preda, ei au fost salvati de un stol de berze albe care aveau cate un strugure in cioc. Aceasta legenda explica, oarecum, si rezistenta basarabeanului confruntat cu un destin istoric nu totdeauna favorabil. Aproape orice om de la tara are mandria sa-si faca propriul vin, care, fireste, e cel mai bun. Rare sunt gospodariile fara pivnita si fara o masa asezata la racoare unde, pana tarziu dupa Pasti, se poate consuma un paharel cu vin, mai ales rosu.
Vinurile din Purcari erau preferate de tarul Nicolae al II-lea al Rusiei
Inca din Evul Mediu sunt cunoscute, pe acest teritoriu, instrumente si dispozitive pentru vinificatie. Stefan cel Mare a infiintat la curte functia chelarului - insarcinat cu supravegherea cultivarii vitei-de-vie, producerii, conservarii si consumarii vinului de catre curteni. Ortodoxia a jucat un rol important in dezvoltarea productiei, vinul fiind folosit la ritualurile eclesiastice. Reguli stricte cereau ca vinul din biserici si manastiri sa respecte o serie de conditii riguroase, formulate in documentul intitulat "Slujbelnic", datand din 1699.
In 1812, cand Basarabia e luata de rusi, nobilimea importa soiuri de vita-de-vie din Franta care cresc productia vinariilor. La inceputul secolului al XX-lea, viile ocupau 75.000 de ha, iar productia ajungea la 150 de milioane de litri, din care doua treimi era exportata. Soiul "Rosu de Purcari" a obtinut, in 1878, medalia de aur la expozitia de la Paris. Tarul rus, Romanov, aprecia acest vin si a infiintat in Basarabia propria sa intreprindere, numita Romanesti, care exista si astazi. Vinurile basarabene au fost apreciate inca din secolul al XIX-lea si la curtea regala britanica.
Dupa 1960, cateva vinarii au fost transformate in adevarate orase subterane. Vechile cariere de piatra de la Cricova, Milestii Mici si Branesti au devenit bulevarde circulabile cu masina, de-a lungul galeriilor fiind adapostite, la temperatura constanta, peste 30 de milioane de tone de vin si doua milioane de sticle de colectie. Majoritatea productiei se exporta in URSS. In 1985, legea lui Gorbaciov care impunea prohibitia, face ca mii de hectare de vie sa fie distruse, ajungandu-se la o tragedie nationala. Astazi, viticultura si vinificatia, in Basarabia, sunt in plin proces de reconstructie.

SOIURI
NORD. Se produc vinuri albe si celebrul coniac ""Belii Aist"" (barza alba), adorat de fostul presedinte rus Eltin.
CENTRU. Intalnim soiurile Cabernet Sauvignon, Chardonnay si Traminer la Cricova, Hancesti, Cojusna si Xeres, la Ialoveni.
SUD. Este zona preferata a Merlotului si Cabernetului de Taraclia, dar si a vinurilor albe prelucrate la Comrat, Chirsova, Purcari, Ciumai. Aici se produce o varietate de Kagor, cu proprietati antiiradiante, a caror eficienta a fost probata dupa acccidentul nuclear de la Cernobal.

VIN SI BUCATE
Vinificatia ocupa un sfert din totalul exporturilor si aproximativ 9% din PIB. Viile reprezinta 7,4% din terenurile agricole ale tarii si 2,3% din totalul terenurilor plantate cu vie de pe planeta. Pe lista exportatorilor mondiali de vin, Moldova ocupa locul al 9-lea. Succesul acestor vinuri se datoreaza, in buna parte, continutului moderat de alcool, care le da prospetime si delicatete. Caracteristic pentru bucataria basarabeana este imbinarea vinului si a sucului de rosii cu prepararea carnii si a sosurilor, avand ca rezultat retete specfice mai ales popoarelor romantice, in special francezilor. Aceste bucate cer neaparat prezenta vinului rosu.

TOCHITURA CA IN MOLDOVA
Ingrediente: 400 g fleica, 400 g muschi, 200 g ficat, 200 g rinichi, 3 g piper, 2-3 catei usturoi, 50 g untura, sare, un pahar cu vin rosu.
Preparare: Carnurile se taie in bucatele, se presara cu putina sare si se pun sa se prajeasca intr-o cratita cu untura. Cand s-au rumenit, se adauga vinul, piperul si usturoiul pisat. Se mai lasa cateva minute pe foc, apoi se poate servi. Tochitura se serveste cu salata de varza murata, preparata cu ulei si boia de ardei, cu mamaliga si branza de oi. La tochitura serviti un pahar cu Cabernet Sauvignon sau cu vin rosu de buturuga.

LUNA LUI CAUS
Daca primavara si vara basarabenii se indeamna sa-si lucreze viile cum se cuvine, toamna, cand vinul a fiert, gospodarul iese la poarta si-l ofera, spre degustare, trecatorilor. In curte, familia se aduna in jurul butoiului cu tulburel si incearca vinul pe care paharnicul il toarna, pe rand, intr-un singur "caus" de lemn (de aceea, octombrie mai poarta numele de "luna lui caus").
Gustarea preferata a basarabeanului este miezul de nuca. El subliniaza gustul vinului si reprezinta un simbol al cordialitatii si al bunavointei. Dupa ce se termina masa, vine timpul pentru cupa despartirii de musafiri si, pe prag, se bea ultimul pahar, "la botul calului".

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 20 iunie 2005